Cei doi bărbați în vârstă de 36, respectiv 37 de ani, prieteni buni, s-au urcat în mașina unuia dintre ei în cursul zilei de vineri, iar de atunci nimeni nu a mai știut nimic de ei, până astăzi, când după două zile de căutări, au fost găsiți fără viață în râul Bistrița Ardeleană, în dreptul localității Unirea.
După semnalarea prezenţei unei maşini de teren căzute în râu, în care s-ar afla două persoane decedate, spre locul solicitării au fost direcţionate două autospeciale ale pompierilor, un echipaj de prim-ajutor SMURD şi un echipaj de scafandri, scrie Agerpres.
Din nefericire, salvatorii ajunși la fața locului nu au mai avut ce face pentru ei, constatând doar decesul celor doi.
Vestea că au fost găsiți fără suflare în râul Bistrița a căzut ca un trăznet pentru familiile lor.
„La locul evenimentului, în autoturism au fost identificați doi bărbați de 36 și 37 de ani, din Unirea, care din nefericire erau decedați. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă. Totodată, va fi dispusă necropsia pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului celor doi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița Năsăud, Paul Rodilă.